Dictionar de termeni

A

Avansul reprezintă o sumă de bani pe care utilizatorul o plăteşte la începutul derulării contractului de leasing, calculată procentual din valoarea bunului achiziţionat.

C

Credit: contractul de leasing defineşte operaţiunea prin care o parte, denumită finanţator, se angajează la cererea unui utilizator, să-i asigure posesia ori folosinţa unui bun, cumpărat sau realizat de finanţator, contra unei redevenţe, iar la sfârşitul perioadei de folosinţă convenite, să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a dobândi proprietatea bunului la un preţ rezidual sau de a prelungi contractul de leasing, ori de a înceta raporturile contractuale.
CIP: Cost Insurance Paid; pentru bunurile importate, preţul furnizorului include costul asigurării transportului, dar nu include taxele aferente importului

D

Dobânda reprezintă:
  • venitul provenit din titluri de creanţă de orice natură, însoţit sau nu de garanţii ipotecare;
  • venitul aferent efectelor publice, titlurilor de creanţă sau obligaţiunilor;
  • plata de natura dobânzii propriu-zise.
DDP: Delivery Duty Paid; pentru bunurile importate, preţul furnizorului include taxele aferente importului (taxe vamale, accize, taxa pe valoare adăugată,)

E

Elementele contractului de leasing:
  • părţile (locatarul / finanţatorul, utilizatorul);
  • descrierea exactă a bunului care face obiectul contractului de leasing;
  • valoarea totală a contractului de leasing;
  • valoarea ratelor de leasing şi termenul de plată al acestora;
  • perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului;
  • valoarea iniţială a bunului (leasing-ul financiar);
  • clauza privind dreptul de opţiune al utilizatorului cu privire la cumpărarea bunului şi la condiţiile în care acesta poate fi exercitat.

F

Finanţatorul: partea din contractul de leasing care deţine dreptul de folosinţă al unui bun şi îl transmite utilizatorului, cu obligaţia de a respecta dreptul de opţiune al acestuia din urmă.
Franşiza: partea din daună care rămâne în sarcina Asiguratului şi nu se despăgubeşte de către societatea de asigurare. Având o asigurare de risc general sau full-casco cu franşiza zero, în cazul unei daune totale sau furt, este despăgubită întreaga sumă asigurată.

L

Leasing: operaţiunea prin o parte, denumita locator / finanţator, transmite pentru o perioada determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun al cărui proprietar este celeilalte părţi, denumită utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing, locatorul / finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale.
Leasing-ul financiar: operaţiunea de leasing ce îndeplineşte una sau mai multe din următoarele condiţii:
  • riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul încheierii contractului de leasing;
  • părţile au prevăzut expres că la expirarea contractului de leasing se transferă utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului;
  • utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului, iar preţul de cumpărare va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (piaţa) pe care acesta o are la data la care opţiunea poate fi exprimată;
  • perioada de folosire a bunului în sistem de leasing acoperă cel puţin 75% din durata normală de utilizare a bunului, chiar dacă în final dreptul de proprietate nu este transferat.
Leasing-ul operaţional: operaţiunea de leasing care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
  • riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului numai după ce s-a încheiat contractul de vânzare / cumpărare şi se transferă dreptul de proprietate;
  • perioada de folosire a bunului în sistem de leasing acoperă maximum 75% din durata normală de utilizare a bunului.
Locator / finanţator: este partea din contractul de leasing care deţine dreptul de folosinţă al unui bun şi îl transmite utilizatorului, cu obligaţia de a respecta dreptul de opţiune al acestuia din urmă.

O

Ofertă fermă: manifestarea de voinţă a utilizatorului caracterizată prin exigenţe specifice dreptului comercial.

R

Rată de leasing financiar: cota-parte din valoarea de intrare a bunului.
Rată de leasing operaţional: cota de amortizare calculată în conformitate cu actele normative în vigoare şi un beneficiu stabilit de părţile contractante.

T

Titlul executoriu: contractele de leasing constituie titlul executoriu, dacă utilizatorul nu predă bunul în următoarele situaţii:
  • la sfârşitul perioadei de leasing, dacă utilizatorul nu a formulat opţiunea cumpărării bunului sau a prelungirii contractului;
  • în cazul rezilierii contractului din vina exclusivă a utilizatorului

V

Valoarea de intrare: valoarea la care a fost achiziţionat bunul de către finanţator, respectiv costul de achiziţie.
Valoarea totală / Valoarea contractului: valoarea totală a ratelor de leasing la care se adaugă valoarea reziduală.
Valoarea reziduală: valoarea la care, la expirarea contractului de leasing, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului către utilizator.

Ai in continuare nelamuriri? Contacteaza un consultant!

Oricand ai nevoie de consultanta ne poti contacta pe mail, telefon sau fax.

Parteneri

Kitul partenerului-ului:
materiale pentru vanzari
Co-branded & Personalizate